Top 5 costuri când deții un autoturism

red car in bus

În zilele noastre, autoturismele sunt proprietăți pe care tot mai mulți oameni și le permit, oferind un comfort ridicat și oferind posibilitatea de a te deplasa oriunde oricând. Totuși, autoturismele au costuri, iar principalele 5 costuri ce trebuie suportate când deții un autoturism vor fi descrise în cele ce urmează.

Cheltuieli anuale fixe

Pentru toate persoanele care dețin autoturisme, trebuie achitat impozitul auto în fiecare an, ce se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a motorului, putând varia de la 40 lei până la câteva mii de lei. Pe lângă impozit, orice autoturism trebuie să aibă o asugirare de tip RCA. Aceasta se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a autoturismului și vârsta prorpietarului autoturismului. Pe lângă aceste cheltuieli care sunt obligatorii, există și cheltuieli opționale precum CASCO sau rovinietă. Rovinieta se achiziționează doar în cazul în care se iese în afara localității unde este înscrisă mașina.

Schimb de pneuri în funcție de anotimp

În funcție de fiecare anotimp în parte, este nevoie de pneuri adecvate. Spre exemplu, dacă pe carosabil este zăpadă, este obligatoriu ca autoturismul să aibă cauciucuri de iarnă. Dacă nu se respectă acest lucru, pe lângă pericolul foarte mare la care se expun șoferii, riscă amenzi fiind o contravenție. În restul anului, este recomandat să se circule cu cauciucuri de vară, astfel trebuie ca fiecare autoturism să aiba 2 seturi de pneuri, de iarnă și de vară.

Mentenanță

În fiecare an trebuie făcută o mentenanță a autoturismului, în care se înlocuiește filtrul de ulei, filtrul de aer filtrul de carburant, însumând aproximativ 200 lei. Totuși, nu este obligatoriu ca acestea să fie schimbate anual, acest lucru fiind decis de către un mecanic auto. Anual trebuie schimbat uleiul motorului. În funcție de vechimea autoturismului, trebuie făcut ITP anual sau la 2 ani (dacă autoturismul este mai vechi de 12 ani, trebuie făcut ITP anual), care poate costa aproximativ 150lei-200lei. În plus, trebuie achiziționat și lichid pentru parbriz, costul fiind unul de aproximativ 25-30 lei.

Combustibil

Autoturismele care au motor cu ardere internă, trebuie să fie alimentate cu combustibil (benzină/GPL sau motorină), prețul variază în funcție de mai mulți factori (prețul barilului la nivel internațional, taxe impuse de stat etc.)

Piese defecte

În cazul în care există accidente sau se strică anumite piese, acestea trebuie schimbate, costurile putând varia de la câteva sute de lei la câteva mii de lei. Se poate strica orice componentă a autoturismului, de la caroserie, la motor, la cauciucuri, absolut orice.

Astfel, autoturismul este foarte util, mai ales în zilele noastre, dar necesită costuri ridicate.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *